Primul ONG al comunităţii crypto din România

A fost lansat United Blockchain Association, primul reprezentant al comunităţii crypto din România.
May 8, 2014

 

Interesul pentru piața criptomonedelor și a tehnologiei blockchain este în creștere în România, astfel că a apărut și prima organizație non-guvernamentală care își propune să reprezinte aceste interese: United Blockchain Association din România (UBA – RO).

Organizația și-a început activitatea pe data de 22 martie, iar reprezentanții acesteia spun că United Blockchain Association are ca scop informarea corectă a publicului român, educarea acestuia, dar și oferirea de instrumente necesare pentru a investi în siguranță, într-un climat legislativ prietenos.

Cei 3 membri fondatori sunt:

  • Președinte: Andrei Stănică, antreprenor în fonduri europene, construcții, IT și mai nou, agricultură și investitor în criptomonede. De asemenea, este vicepreședinte al ONG-ului Lumeacalumea
  • Vicepreședinte: Andrei Pipas, antreprenor în inginerie
  • Secretar general: Ruxandra Iane, consultant fonduri europene freelancer și specialist în egalitatea de șanse.

Reprezentanții UBA susțin că misiunea noii organizații este de a crea o platformă de dialog și dezbateri, care să aducă pe agenda publică tematica blockchain și cea a criptomonedelor.

Până în prezent, United Blockchain Association are pe lângă consiliul director, aproximativ 40 de membri, numărul lor fiind în creștere.

Source: Startupcafe.ro